Mi-ar plăcea să văd documentarul ăsta peste tot.
Proiectat în școli, licee, facultăți, centre de bătrâni, în piață, pe holul în care aștepți să intri la doctor, la Ministerul Muncii (winkwink). Pâinea noastră cea de toate zilele este un film NECESAR care aduce în prin-plan poveștilor unor femei din medii defavorizate care se chinuie să muncească, să supraviețuiască, să evolueze și să se dezolte într-o societate făcută mai degrabă să le respingă, decât să le integreze.
Și aici intră în joc două femei care se încăpățânează să schimbe ceva în bine, ÎN CIUDA sistemului: Irina Sorescu și Corina Munteanu, fondatoarele MamaPan – Brutăria cu maia. MamaPan este un proiect de economie socială, angajatele fiind mame singure, aflate în situații dificile de viață.
Prin documentarea poveștilor femeilor din spatele acestei brutării s-au născut 70 de minute ce vor intra în istoria mea personală, pentru c-am trăit intens fiecare secundă.
Filmul are un ritm incredibil de frumos, montajul & imaginea aduc un aer uneori jucăuș, alteori noir, iar coloana sonoră întregește partea de storytelling. E un documentar ALTFEL – povestit vizual într-un mod inedit și original, prin intervențiile regizorului care sunt ca o gură de aer proaspăt în timpul unui concert sold-out. El este vocea noastră, a celor care judecă, critică, în momentele alea în care ni se ridică o sprânceană când auzim că o familie fără posibilități și venituri a mai făcut ÎNCĂ un copil, de exemplu.
Regizorul Șerban Georgescu și directorul de imagine Bogdan Slăvescu au petrecut mult timp în brutărie încercând să filmeze acest documentar. La început și-au dat seama că fetele se cenzurau în prezența lor, se abțineau de la comentarii, ceea ce era un real obstacol în realizarea filmului. Așa că Șerban și Bogdan au lăsat camerele de(o)parte, au pus pe pauză realizarea documentarului și au început să le ajute la bucătărie cu ce aveau nevoie: cărat saci de făină, mutat pâinea, pus etichete, împachetat și așa mai departe.
Au făcut asta o perioadă, integrându-se lent în peisaj până într-o zi când una dintre fete a scăpat o înjurătură. Nu s-a mai cenzurat și n-a mai fost timorată de prezența celor doi. Așa că atunci Șerban a știut că e timpul să pornească din nou camerele de filmat.
Iar ce a ieșit este o minunăție. Poveștile sunt diferite între ele, la fel și personalitățile lor, dar au ca punct comun vulnerabilitatea și incapacitatea de a se integra, astfel încât “să fie în rând cu lumea”. Rasismul este o altă temă care apare periodic sub diverse forme, la fel și iubirea pentru familie, dificultățile financiare și veșnica încercare de a căuta “mai binele”. Discriminarea este mereu prezentă, ca un scai lipit de haine, de care-ți amintești atunci când te înțeapă, în rest uiți că există.
Andreea, Luminița și Adriana
FEMEI. Arhetipuri de femei care se LUPTĂ să aducă SCHIMBAREA. Povești adevărate spuse cu lacrimi în ochi sau în hohote de râs. Pericole. Ferentari. Amenințări. Cămătari. Nuntă. (Ne)Înțelegeri între familii. Abandon. Decese. Dependența de droguri. Solidaritate. Căldura sufletească. Haz de necaz. Ani de zile de filmare – ocazie cu care putem vedea cu ochii noștri evoluția și schimbările care se petrec în viețile protagonistelor.
“E un documentar foarte personal și suntem norocoși că femeile care sunt protagonistele lui ne-au permis să le descoperim, s-au deschis în fața noastră, niște bărbați, în condițiile în care poveștile lor de viață au bărbații în rolurile agresorilor, anti-eroilor. A fost o relație de încredere care s-a construit în timp. La începutul filmărilor erau mult mai retrase și discrete cu detaliile, dar cu fiecare zi petrecută împreună ne-au acordat privilegiul de a pătrunde în intimitatea și realitatea poveștilor lor de viață. În vulnerabilitatea pe care ele și-au asumat-o în fața camerei stă forța lor și implicit a acestui documentar.”, a spus Șerban Georgescu.
Iar astăzi, după ani plini de provocări, toate cele 3 femei SUNT MAI BINE. (Și știu asta pentru că au povestit la proiecția filmului, unde au fost aplaudate minute în șir, ne-am ridicat cu toții în picioare.)
‘Mai binele’ înseamnă mutat într-un cartier care nu e periculos. Sau într-un spațiu mai mare decât o cutie de chibrituri. Au copii care au intrat la liceu, deși opțiunea abandonului școlar plana asupra situației. Până și existența acestui film înseamnă, printre altele, că nu mai sunt singure, că povestea lor merge mai departe, că reprezintă cu un curaj fantastic tipologii de femei discriminate, respinse, abuzate sau nedreptățile care AU REUȘIT să schimbe patternurile purtate de generații întregi de femei din spatele lor. Ele sunt cele care aduc schimbarea, care rup lanțul, care nu duc mai departe mentalitatea de victimă. Ele sunt luptătoarele care vorbesc mai clar și mai autentic decât orice actriță dintr-un film de ficțiune.
Şerban Georgescu are la activ mai bine de 25 de ani de experienţă în domeniul documentarelor şi advertisingului, lucrând pentru clienţi de prestigiu, cu unii dintre cei mai importanţi jucători din industrie. Din 2006 a colaborat constant cu companii de producție din Norvegia, Danemarca și Elveția pentru mai multe documentare recompensate cu multiple premii internaționale. Printre proiectele lui se află Everest, Varză, cartofi și alți demoni, Jurnalul familiei -escu, Killing Girls, A Beautiful Tragedy și Replika. Cazul Inginerului Ursu, regizat alături de Liviu Tofan, urmează să fie lansat și el în cinema în curând, pe 29 martie.
Epilog
Nu este un film trist, nu este un film vesel. Mi-au dat lacrimile, dar am și râs (zgomotos). Am zâmbit, dar mi-a și înghețat zâmbetul pe buze. Am dat din picior la melodia de pe generic. Mi-a plăcut enorm finalul. A fost tare deștept, ca un pahar de apă rece aruncat în fața cuiva, într-o zi toridă :).
Nu știu cum aș putea să vă conving pe toți să mergeți să-l vedeți. Orice aș pune în cuvinte e mai puțin decât cum se simte documentarul ăsta.
Pâinea noastră cea de toate zilele
Aplauze pentru:
Regie și montaj: Șerban Georgescu
Imagine: Bogdan Slăvescu
Producător executiv: Oana Muntean