Ulaa Salim este un regizor și scenarist talentat din Danemarca, cunoscut pentru debutul său de impact cu lungmetrajul Sons Of Denmark – 2019 (Cel mai bun film la Festivalurile Internaționale de Film de la Cairo și Riviera). Scurtmetrajul său Ung For Evigt / Tânăr Pentru Totdeauna (2012) explorează intensitatea primei iubiri.
ETERN, cel mai recent film al său, distribuit de August Film, va intra în cinematografe din 29 noiembrie. Ingrediente precum: o poveste de dragoste, o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, aduc în prim plan o narațiune complexă având o bază simplă: Ce ar fi fost dacă…? Acesta pare să fie nucleul care a generat acest film atipic, cu o premisă care ne face să ne gândim la Interstellar, Solaris sau Sliding Doors.
Ulaa Salim ne-a povestit multe detalii din culise, atât despre film, cât și despre viața lui personală. Dar înainte să-i citiți povestea, urmăriți acest trailer.
Filmele SF nu sunt atât de frecvente în Europa. A fost o provocare pentru tine?
Cred că a venit cumva natural. Nu m-am așezat într-o zi și mi-am zis: „Bun, acum o să scriu o poveste SF”. În Danemarca durează o vreme să faci un film, dar acest lucru are un avantaj – ai timp să găsești miezul poveștii tale.
Nu îmi place să fiu limitat din punct de vedere creativ. Este abia al doilea meu lungmetraj (după SONS OF DENMARK) dar mereu îmi spun că trebuie să se simtă ca și cum ar fi atât primul, cât și ultimul meu film. Trebuie să pun la bătaie tot ce am. Dacă este vreo idee care funcționează, vreau să o explorez, fără să îmi fie teamă de magnitudinea ei. În ziua de azi, un regizor tânăr poate face mult mai multe decât putea face în urmă cu 10 sau 20 de ani. Este mai ușor să te joci cu genurile. Cu toate astea, pentru mine totul a început cu acea poveste de dragoste. Acea poveste centrală a pavat drumul către SF și nu invers.
Și în SONS OF DENMARK ai combinat elemente de gen cu ceva mult mai intim. Ți se pare interesantă abordarea asta?
Dacă simt că ceva a mai fost făcut sau că nu mă conectez cu acel element personal, atunci nu văd ce sens are. De ce aș lucra la așa ceva timp de mai mulți ani? De ce să îl fac eu și nu altcineva?
Ca regizor, îmi doresc să îmi explorez cele mai adânci gânduri în munca mea. Îmi plac filmele de gen, dar simt și că filmele de felul ăsta pot fi foarte previzibile. De obicei, știi ce o să se întâmple, însă dacă pui altceva în față și cauți esența poveștii în altă parte, aceasta poate să își creeze propria cale. Chiar cred că la finalul zilei trebuie să rămâi fidel propriului tău limbaj cinematografic.
Așa cum ai zis, e o poveste de dragoste, la fel cum, de exemplu, INTERSTELLAR e o dramă de familie. Este greu să atingi echilibrul perfect între emoție și spectacol?
Sper că filmul ăsta o să vă permită să descoperiți ceva ce în mod normal nu descoperiți, dar și că o să descoperiți multe dintre sentimentele conflictuale. Bănuiesc că îmi place combinația asta. Adevărul este că o poveste ca asta nu ar funcționa fără emoții și emoțiile nu ar atinge atât de puternic dacă m-aș mulțumi cu ceva la o scară mai mică.
De ce ai vrut să vorbești despre a fi părinte?
Când am început să scriu pentru acest film, nu știam dacă vreau copii. Mai târziu, iubita mea de atunci a rămas însărcinată și s-a născut fiul meu. Avea cam un an când am început să filmez ETERN. În unele feluri, filmul ăsta oglindește toți acești ani în care am aprofundat ce înseamnă să fii părinte.
Brusc, povestea a devenit despre ce fel de părinte ești, ce fel de viață poți să ai alături de copilul tău. Am început să mă concentrez pe conceptul de timp, pentru că timpul se schimbă foarte mult atunci când ai copii. Nu mai e la fel.
Apoi, toată lumea a experimentat pierderea sau a cunoscut pe cineva important și, din diverse motive, nu a funcționat. Acum, când te gândești la oamenii ăia, îți poți imagina o existență complet diferită. Bănuiesc că e partea cea mai credibilă din această poveste. Toată lumea are un „cum ar fi fost?”
Protagonistul tău (interpretat de Simon Sears) este interesant pentru că nu încerci să îl faci plăcut cu orice preț. De ce nu ai făcut asta?
Îmi plac genul ăsta de personaje. Nu sunt eroi, nu fac mereu ceea ce e bine, dar nici antieroi nu sunt, pentru că oamenii sunt mai complecși de atât. Suntem undeva la mijloc. Facem greșeli și adesea ne învățăm lecțiile prea târziu. Este atât de uman totul și când vezi asta pe ecran poate că te face să te gândești la propriul trecut. Așa e viața: suntem egoiști, speriați, dar suntem și adorabili și emoționați și vrem să ne conectăm cu ceilalți. Pentru mine e ceva normal, dar nu e ceva normal în multe filme. În filme, oamenii sunt puși în cutiuțele lor.
Cred că a fost esențial să mă regăsesc în vârsta personajelor și să empatizez cu ele.
Mai târziu, când lucrurile devin mai dinamice și mai periculoase, resimți un sentiment de anxietate tocmai pentru că nu a fost așa de la început. Am devenit interesat să aflu povestea acestui cuplu și să îi cunosc de-a lungul unei perioade mai lungi de timp.
La început, ea este protagonista pentru că ea are dilema mai mare. Apoi lucrurile se schimbă și e rândul lui. Chiar avem ocazia să vedem punctele lor de vedere.
Acest bărbat a vrut să facă ceva bun, ceva important pentru lume, dar de fapt, a fost egoist. De asemenea, uneori e prea târziu pentru a face ceva și nu prea vorbim despre asta, mai ales în filme. În filme, oricând poți salva pe cineva. El își dă seama, încet-încet, că a ratat această șansă.
Discuția asta despre dacă e prea târziu pentru ceva apare pe parcursul întregii povești, inclusiv când vine vorba despre temerile privind schimbările climatice.
În unele feluri, încă nu e prea târziu. Durata noastră de viață este scurtă, dar mereu putem să facem ceva. Problema e că pentru el, această sarcină îi acaparează complet viața. E la fel și cu acceptarea morții – doar pentru că știm că va veni nu înseamnă că ar trebui să nu ne mai bucurăm de viață. Ar trebui să ne străduim să fim oameni buni și să avem copii, chiar dacă, inevitabil, nu vom fi mereu acolo pentru ei.
Ce ai intenționat la capitolul efecte speciale?
Am vrut să fac ceva curajos. Îmi plac filmele despre spațiu. Îmi place sentimentul ăla când te uiți la cer, pentru că te face să te simți atât de mic. Totodată, am simțit și că asta s-a mai făcut de multe ori și nu mai e multă originalitate în poveștile de genul ăsta.
Mereu ne uităm către stele, vrem să trăim pe Marte, dar nu mai bine ne explorăm propria planetă? Așa am venit cu ideea de a face un film despre „spațiul inversat”. În loc să mergem către exterior, mergem către interior.
Cred că abordarea asta „curajoasă” a fost în avantajul meu, pentru că în multe filme vezi totul tot timpul și atunci îți pierzi interesul, te plictisești. Aici, când dai peste ceva neobișnuit este un moment special.
Asta face și ca povestea să fie mai întunecată. Oamenii ăstia se adună să salveze planeta, dar au o abordare foarte practică. Nu bat palma să se felicite pentru succes.
Sunt speriați. E la fel ca atunci când faci ceva extrem, cum ar fi saltul cu parașuta. E destul de înfricoșător și nu ești mereu fericit în momentele dinaintea săriturii. Am vrut să fie sentimente reale acolo, pentru că ei știu că e posibil să nu funcționeze. Asta îmi place să văd în filme – oameni obișnuiți în situații complet extraordinare.
În viziunea mea, SF-ul îți permite să ții lucrurile ambigue fără să frustrezi audiența – e de ajuns să te gândești la 2001: ODISEEA SPAȚIALĂ. Ai încercat să faci această referință?
Kubrick a realizat unul din cele mai mari și mai bune SF-uri din istorie, așa că prefer să merg către el, mai degrabă către alții care au tot împrumutat de la el. Desigur, nu poți să atingi nivelul ăla, dar e important să știi pe umerii cui stai.
Uneori, când vorbim despre emoții, se simte ca și cum acestea își pierd valoarea, dar când le experimentezi privind un film, nu poți să le lași deoparte timp de zile întregi. Cred că genul ăsta îmi permite să spun ceva adevărat despre viață, pentru că odată ce ai părăsit această lume, totul e despre emoție pură, nu mai e despre rațiune.
Interviu realizat de Marta Balaga
Credit foto: Morten Rygaard
Foto regizor: Hashim Musa
