A fost odată ca niciodată un ținut
de o frumusețe pură și sălbatică.
Se spune că uriașii l-au modelat
și au suflat o magie aparte
peste fiecare piatră,
peste fiecare ființă vie.
Era un loc minunat.
Așa începe The Raven’s tale / Povestea Corbului, documentarul regizat de Michael Schlamberger și prezentat în cadrul celei de-a doua ediții Lynx Festival, singurul festival de fotografie și film documentar din România dedicat exclusiv naturii.
Filmul a fost laureat anul trecut în cadrul Deauville Green Awards (Franța), Green Screen Nature Film Festival (Germania) și Matsalu Nature Film Festival (Estonia).
Dintre toate filmele pe care le-am văzut și care mi-au plăcut, acesta a fost singurul cu o structură de basm, cu o coloană sonoră memorabilă special creată pentru a servi acestei construcții narative și…singurul care are ca erou central un corb, mai precis o femelă corb. Atipic, cel puțin spus.

Despre film
Avem narator, avem erou, avem chiar și povești de dragoste (la fel de atipice), forțe malefice, ceva magie și un incendiu de proporții la final, semn al sfârșitului și al noilor începuturi, al renașterii permanente a Naturii.
O femelă corb inteligentă ne poartă într-o călătorie printr-o țară ce pare desprinsă dintr-un basm. Habitatele și peisajele cehe sunt descrise ca regate fermecate, unde conducătorii animale și curtenii lor sunt amenințați de forțe malefice.
Un erou mic și inocent care se opune acestor forțe salvează în cele din urmă regatul și primește prințesa.
„Povestea Corbului” leagă povești de istorie a naturii ce se desfășoară în pădurile din Cehia cu magia basmelor. Animale, mari și mici: de la zimbrul european, la hamsteri și chiar la gândaci de bălegar – își joacă rolurile naturale în această dramă fără sfârșit. Problemele de mediu actuale își joacă și ele rolul. Fluturii și păsările revin în păduri pentru că aici ei pot găsi încă un ciclu de viață intact – bazat pe reciclarea naturală a gunoiului!
De vorbă cu regizorului filmului, Michael Schlamberger
Cum ai ales structura narativă a filmului?
Alegerea unui basm ca metodă prin care să ne spunem povestea a fost una dificilă, cum creezi un film care să nu cadă în capcanelele clișeelor, în care să păstrezi elementele de documentar, dar și structura specifică poveștilor? E o provocare.
Un film similar ca intenție fusese lansat la televiziunea locală în perioada în care lucram la film și a avut parte de critici negative, așa că am avut emoții, nu știam cum vor reacționa oamenii la o asemenea abordare.
Basmul are o universalitate atemporală, face parte din toate culturile lumii, indiferent de poziția geografică. De acolo am preluat formula: există mereu o forță malefică ce duce la dezastru și un mic erou care salvează situația. Și am construit totul pornind de la această idee de bază.
Scenariul pe care l-am scris inițial nu a funcționat – cadrele pe care le-am filmat și momentele surprinse au avut propria lor viață. Așa că a trebuit să renunț la unele pasaje pe care le imaginasem și să lucrez cu ceea ce am găsit în locațiile în care am filmat.

Cât de greu a fost să stabiliți că protagonistul va fi un corb, mai exact o femelă-corb? V-ați gândit de la început la asta sau ideea s-a conturat pe măsură ce ați avansat cu filmările?
Corbii sunt creaturi extrem de carismatice și inteligente, ei sunt mereu asociați cu mitologia și cu basmele, vrăjitoarele au adesea un corb pe umăr în filme și povești.
Inițial ne doream să urmărim povestea unui corb mai matur, experimentat. Am făcut un adevărat casting până am ales personajul central. Corbii pe care i-am urmărit aveau diverse calități, de exemplu zburau foarte precis și frumos din punctul A în punctul B, dar principala problemă cu cei dresați era că reacționau la mâncare și recompensă – ceea ce nu ne ajuta pentru autenticitatea comportamentului lor.
Și apoi am cunoscut-o pe ea, pe femela corb care nu venea după mâncare. Nu îi era frică de camerele de filmat, își vedea de treaba ei, reacționa într-un mod natural – am fost foarte norocoși să o găsim.
Am fost susținuți de parcul național, cei de acolo ne-au permis să filmăm, am pus camere la diferite cuiburi pe care le-am monitorizat o perioadă mai mare de timp.

În film este cu adevărat spectaculoasă scena incendiului. Poți să ne povestești mai multe despre asta – cum ați reușit să filmați? V-a schimbat asta în vreun fel povestea?
La finalul verii lui 2022 a avut loc un incendiu uriaș, pompierii au încercat să stingă kilometri de flăcări. Era fum peste tot și extrem de multă agitație. Ne-a fost foarte greu să filmăm.
Am petrecut 3 săptămâni acolo încercând să obținem cadrele de care aveam nevoie, atât în timpul incendiului cât și după stingerea lui.
Surprinzător, au fost bucăți de natură unde focul nu a reușit să ajungă, după cum s-a văzut și in film, așa că natura s-a putut reface. Dar a fost și o parte complet distrusă. Cum a supraviețuit acea zonă neatinsă de foc, habar nu avem. A fost un dezastru, dar până la urmă pentru natură a fost benefic pentru că i-a dat posibilitatea să renască într-un mod miraculos. Dar este un mesaj care sper să ajungă la public: schimbările climatice provoacă mari daune naturii și e important ca noi să luăm măsuri.

Coloana sonoră este cu adevărat memorabilă și se potrivește perfect cu cadrele. Cum ați ales muzica pentru documentar?
Compozitorul este un prieten bun, un adevărat artist pe care nu il poți presa cu nimic, are nevoie de libertate. Am făcut câteva poze la locație și i-am arătat niște cadre, i-am povestit, în mare, ce am în minte și l-am lăsat apoi să creeze.
El a început să compună și apoi am ales împreună pasajele cele mai potrivite. A fost o colaborare foarte frumoasă, am rezonat și a ieșit exact ce trebuia.

BIO
Michael Schlamberger este un director de fotografie austriac, producător și regizor de documentare de natură. Stilul său vizual unic și capacitatea nativă de a spune povești i-au adus numeroase premii internaționale. Înainte de cariera sa de regizor, Michael a studiat medicina, obținând titlul de doctor la Universitatea din Graz. A fost întotdeauna captivat de film și natură, iar după ce a devenit scafandru certificat și pilot de avion, și-a combinat pasiunile și a început să filmeze sub apă și din aer.
În 1992, Michael a fondat ScienceVision împreună cu soția sa, Rita. Proiectele lor i-au purtat de la cele mai înalte și mai reci vârfuri ale Alpilor până în întinderea aridă a deșertului african. Au produs filme despre natură pentru televiziune și cinema, precum și programe captivante și interactive pentru muzee și centrele dedicate ale parcurilor naționale. Printre documentarele pe care el le semnează se numără The Emerald River (1998), Danube: Europe’s Amazon (2015), Wild Austria (2016 – 2018) și The Raven’s Tale (2023).