Pe 13 iunie 1948, Osamu Dazai și Tomie Yamazaki s-au aruncat împreună în canalul Tamagawa. El avea 38 de ani, ea 33. Trupurile lor au fost găsite îmbrățișate, încă legate cu o frânghie roșie — simbol japonez al sufletelor-pereche. Se sinuciseseră.
Știi deja finalul, deci n-ai cum să te prefaci că citești „Jurnalul iubirii și morții mele cu Osamu Dazai” ca pe o poveste oarecare. De fapt, e ca atunci când te uiți la un film și ți se spune din prima: „nu se termină bine”. Și, cu toate astea, nu poți să te oprești. Dimpotrivă: vrei cu disperare să înțelegi cum au ajuns acolo.
Tomie Yamazaki nu e o scriitoare, cel puțin nu în sensul clasic. Dar în paginile jurnalului ei e o luciditate pe care o găsești rar. E îndrăgostită, devotată, epuizată și, mai ales, singură. Atât de singură, încât ajunge să-și pună durerea pe hârtie ca pe un pansament.
Într-o epocă în care nu exista terapie, nu aveai „un specialist” sau o rețea de sprijin, Jurnalul iubirii și morții mele cu Osamu Dazai e o mărturie brutal de sinceră despre ce înseamnă să trăiești cu un om pe care îl iubești, dar care se autodistruge. Și să nu mai știi cine ești tu, în tot procesul ăsta.
La un moment dat, scrie:
„Amândoi spunem la unison că mama dumnealui seamănă foarte mult cu mine când aveam 26 de ani.”
Mi s-a părut o replică spusă „în treacăt”, dar care deschide o prăpastie. Ce era Tomie pentru Dazai, de fapt? Mamă? Amantă? Parteneră? Proiecție? E o întrebare care bântuie întreg jurnalul. Relația lor e o combinație de iubire, nevoie, confuzie și o formă de atașament atât de dezordonat încât devine dureros de uman.
M-a frapat, pe tot parcursul lecturii, cât de familiară mi se pare durerea ei. Deși e scris în 1947, jurnalul vorbește despre frici pe care le știm cu toții: frica de abandon, de respingere, de inutilitate, de a nu fi suficient.
„Când oamenii au ceva pe suflet, sfârșesc prin a‑și dori să‑și împărtășească durerile.”
Și, chiar dacă tonul general e sobru, au fost momente care m-au amuzat:
„Așa cum era de așteptat, Dazai‑san a sforăit și cu gentilețe, dar și zgomotos. Îmi venea atât de tare să râd, încât simțeam că mai am puțin și mă sufoc.”
Mi-a plăcut enorm pasajul ăsta. Pentru că, pentru o clipă, nu mai sunt doar o tragedie în devenire. Sunt doar doi oameni într-o cameră, cu un sforăit pe fundal. O intimitate simplă, caldă, aproape banală — dar care, în contextul cărții, capătă o forță uriașă.
Pentru mine, Tomie nu e doar o „martoră” a ultimelor luni ale unui scriitor legendar. Este un personaj profund și viu, cu o voce atât de umană încât aproape o auzi lângă tine. Și, prin jurnalul ei, ai acces nu doar la o poveste de iubire tragică, ci și la o lecție tăcută despre cât de departe putem merge din dragoste — și cât de mult ne costă asta.
„Jurnalul iubirii și morții mele” nu îți oferă concluzii. Îți propune, în schimb, un set de dileme incomode: Ce înseamnă loialitatea absolută într-o relație marcată de dezechilibru? Unde se trasează granița între iubire și anulare de sine? Și cât din identitatea personală poate fi sacrificată înainte ca relația însăși să devină distructivă?
Traducerea semnată de Iolanda Prodan aduce în limba română o mărturie rară și tulburătoare, publicată pentru prima dată în afara Japoniei. E o carte care nu se uită ușor și nu se poate citi pe fugă, dar pe care o poți parcurge în 2 zile, ca mine, pentru că nu o poți lăsa din mână.
Iar dacă stai cu ea până la capăt, îți lasă în urmă o întrebare esențială:
Când iubirea devine sacrificiu, cât din tine mai rămâne?
***
Cine a fost Osamu Dazai?
Osamu Dazai (1909–1948) este unul dintre cei mai influenți și controversați autori japonezi ai secolului XX. Vocea sa literară e marcată de un amestec unic de luciditate, vulnerabilitate și sarcasm. Cărțile lui sunt confesionale, adesea autoficționale, și explorează cu brutală sinceritate teme precum alienarea, rușinea, sinuciderea și imposibilitatea de a trăi „normal”. Viața sa a fost la fel de tulbure ca literatura pe care a scris-o, iar moartea sa — o sinucidere însoțită de amanta lui, la doar 38 de ani — a transformat definitiv statutul său într-un simbol tragic al artistului auto-distructiv.
***
Jurnalul iubirii și morții mele cu Osamu Dazai este publicat de editura Alice Books, în traducerea Iolandei Prodan și se găsește pe alicebooks.ro și în librăriile Cărturești din toată țara.
